Mergi la conținutul principal

„Pe Limba Românilor” un proiect digital inedit lansat de Kaufland

București, 6 aprilie 2022 – Kaufland România anunță „Pe Limba Românilor”, un proiect digital inedit care promovează expresiile populare inspirate din patrimoniul gastronomic românesc. Proiectul va include un show de comedie și un dicționar vizual, realizate în parteneriat cu actori și ilustratori români.

Încă din vremuri străvechi, mâncarea a fost una dintre principalele preocupări ale românilor. Și atât de mult au apreciat românii mâncarea, încât în graiul românesc au pătruns expresii cât mai diverse și creative. „Pe Limba Românilor” face parte din inițiativa Kaufland pentru dezvoltarea identității de brand a mărcii proprii „K-Vreau din România” și are ca obiectiv reconectarea românilor cu ceea ce ne face deosebiți: limba română, înțelepciunea și umorul popular asociat cu mâncarea.

În curând, Kaufland difuzează „Pe Limba Românilor”, un show online de tip edutainment. Gazda emisiunii va fi stand-up comedian-ul Cristi Popesco, alături de „Băiat”, un personaj savuros interpretat de actorul Vlad Basarabescu.

În cele cinci episoade, aceștia portretizează literlamente expresii autentice românești folosind produsele din gama „Vreau din România”. Printre expresiile ilustrate se regăsesc: „a freca la icre”, „a mânca răbdări prăjite”, „a face cu ou și cu oțet”, „a se bate turcii la gura ta” etc.

În epoca internetului, tot ce e vizual primează. Iar ce înseamnă tradiție autentic românească riscă să rămână blocată pe rafturi vechi și uitate de lume. Alături de regizori, scenariști și ilustratori, am adunat cele mai creative și grafice expresii pentru a realiza primul dicționar ilustrat al expresiilor românești asociate cu mâncare. Credem în importanța patrimoniului cultural și vom continua să susținem conservarea acestuia, pentru generațiile viitoare”, a declarat Alina Golopența, Director Marketing, Kaufland România și Republica Moldova.

Pe lângă cele cinci episoade difuzate în mediul online, proiectul mai include un dicționar vizual al expresiilor românești cu mâncare, realizat în colaborare cu mai mulți ilustratori români. Acesta este primul dicționar de acest fel și cuprinde 30 de expresii românești, care leagă graiul de mâncare.

Proiectul se desfășoară exclusiv în mediul online. Episoadele emisiunii vor fi difuzate integral pe platformele  Youtube și Facebook ale Kaufland România, dar secvențe din  cadrul acestora și conținut extra vor fi disponibile și pe restul platformelor de social media ale Kaufland România: Instagram  și TikTok. Detalii despre proiect se regăsesc și pe site-ul Kaufland: kaufland.ro/pe-limba-romanilor.

Gama „Vreau din România” cuprinde de la alimente de bază, precum făină, mălai, arpacaș, până la lactate și brânzeturi, peste 90 de tipuri de carne proaspătă și mezeluri, conserve din legume, dulciuri, produse de panificație și răcoritoare (apă, sucuri și siropuri de fructe). Acesta sunt produse făcute exclusiv de producători și furnizori autohtoni, fiind prima marcă proprie a companiei realizată în întregime la nivel local, după rețete cu tradiție, care au trecut testul timpului. Sortimentul numără în prezent un total de aproximativ 150 de produse și se află în permanentă extindere.

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.350 de magazine în 8 țări, 139.000 de angajați și o rețea de 152 de magazine în România. În 2021, Kaufland România a primit pentru a patra oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață. Obiectivul nostru este să aplicăm cele mai inovatoare tehnologii în domeniul retail, astfel încât clienții să se bucure de produse proaspete, la cel mai bun raport calitate-preț, prin promovarea sustenabilității și a produselor locale. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kaufland.ro.

Kaufland angajează persoane cu dizabilități la nivel național. Cei interesați pot aplica online, pe cariere.kaufland.ro – unde este disponibilă lista posturilor vacante, prin e-mail la cariere@kaufland.ro sau la numărul de telefon 021.9132

Pentru mai multe informații, vă rugăm contactați: presa@kaufland.ro

Newsletter