Mergi la conținutul principal

Rompetrol a lansat Rompetrol Go, primul program de loialitate și utilitate din industria energiei, disponibil prin aplicație mobilă dezvoltată împreună cu GMP+Webstyler

București, 15 mai 2019 –  Rompetrol lansează Rompetrol Go, primul program de loialitate și utilitate al unui brand din industria energiei, care este disponibil prin aplicația mobilă cu același nume. Serviciile de utilitate (brand utility), acele servicii care nu presupun o interacțiune comercială cu oamenii, dar adaugă valoare și creează relație cu brandul, vizează în cazul aplicației Rompetrol Go șoferul, pasagerii și mașina.

“Programul Rompetrol Go este o inovație prin contul unic pentru clienții Fill&Go Personal și membrii Rompetrol Go, și prin aplicația mobilă ce reunește în același loc mai multe funcții utile pentru șoferi. Ecranul unui telefon este un spațiu limitat pe care se bat aplicațiile de chat, banking, social media, sau shared economy. Ideea unui one-stop-shop Rompetrol cu care poți să plătești facturile Fill&Go Personal, să te informezi, să asculți muzică sau să îți administrezi mașina, este o premieră printre aplicațiile pentru șoferi, a spus Ioana Enache, Digital&Loyalty Manager de la Rompetrol.

Programul de loialitate a fost susținut de o campanie de comunicare, iar în momentul actual, peste 150.000 de clienți Rompetrol au optat pentru cardul de loialitate în format fizic și peste 12.000 clienți și-au creat card virtual în aplicația mobilă.

Aplicația prin care poate fi accesat programul de loialitate este dezvoltată de GMP+WEBSTYLER și oferă mai multe funcții utile pentru șoferi: primul card virtual de loialitate prin care aduni și folosești punctele; plan&go, asistentul care îți amintește de revizie, asigurări, schimburi de ulei, echiparea pentru vacanță și alte evenimente pe care le poți crea. Pentru activarea funcției, șoferul trebuie să înscrie mașina și să creeze evenimentele pentru care are nevoie de reminder. Cu heiVibes asculți muzică din colecția de playlist-uri presetate pentru orice călătorie. info stații oferă informații despre serviciile și stațiile Rompetrol din țară iar cu promoții ești la curent cu ofertele Rompetrol.

Pe lângă serviciile de utilitate, această aplicație oferă la fiecare achiziție puncte bonus. De exemplu, la o alimentare cu 50 litri de carburant, utilizatorul beneficiază automat de 50 de puncte, echivalentul a 5 lei pe care îi poate folosi în magazinul și restaurantul Rompetrol, conform regulamentului programului.

Brandurile care au curajul să ofere consumatorilor mai mult decât propriile oferte, fie că vorbim de utility sau entertainment, vor avea mult de câștigat. Rompetrol Go face exact acest lucru, oferind clienților Rompetrol un mobile app ce conține pe de o parte un program de loializare (bazat pe puncte de loyalty) iar pe de altă parte, adaugă valoare prin servicii utile șoferilor și pasagerilor”, a explicat Bogdan Nițu, General Manager GMP+WEBSTYLER.

Aplicația mobilă Rompetrol Go poate fi descărcată din App Store și Google Play.

Echipa Rompetrol:

Ioana Enache, Raluca Nae, Costin Marcu

Echipa GMP+WEBSTYLER:

Bogdan Nițu, Ioana Munteanu, Lucian Cernat, Sasha Tănase, Florian Langa, Răzvan Stângă, Irina Vlăsceanu, Ștefan Georgescu, Daniela Ioan, Elena Cîrîc, Ioana Motoc, Adrian Nițu, Andrei Ban

Despre Rompetrol

Rompetrol este principala marcă a KMG International, grup deţinut de  KazMunayGas, compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan.
Cu 6.000 de angajaţi, KMG International Group este un jucător important în zona Mării Negre şi Marea Mediterană, având activităţi în 11 pieţe principale.
Marca Rompetrol este reprezentativă pentru operaţiunile de rafinare şi petrochimie, activităţile de distribuţie din România, Moldova, Bulgaria şi Georgia, precum şi pentru serviciile la sondă din domeniul upstream. Am dobândit acest succes prin dezvoltarea la nivel internaţional şi prin expertiza obţinută în ultimele 4 decenii în industria petrolieră.
Compania deţine şi operează Petromidia, cea mai mare rafinărie locală şi una dintre cele mai moderne rafinării din regiunea Mării Negre, cu o capacitate de prelucrare de peste 5 milioane de tone anual. Această poziţie strategică, pe coasta Mării Negre, permite o expediere rapidă a produselor petroliere.
Vega, a doua rafinărie a Grupului, are o istorie de peste 110 ani, evoluând de la o unitate clasică de rafinare a petrolului într-un producător şi furnizor de produse speciale, obţinute din produse semifinite livrate de Petromidia. În acest fel, ambele rafinării lucrează în regim integrat pentru a obţine produse cu o mare valoare adăugată.

Prin KMG Trading AG, compania de trading localizată în Elveţia, Grupul efectuează operaţiuni comerciale majore cu petrol şi produse petroliere în regiunea Mării Negre şi a Mării Mediterane.
Astfel, Rompetrol este o sursă inepuizabilă de energie, care porneşte de la extracţia şi producţia ţiţeiului, continuându-se cu rafinarea şi transformarea acestuia în produse de cea mai bună calitate, distribuite în staţiile noastre premium, concepute modern şi gândite până la cel mai mic detaliu.

Rompetrol înseamnă energia unei echipe de profesionişti ce îşi urmează valorile şi ambiţia pentru a face acest brand din ce în ce mai bun, ducându-l tot mai departe. Este calitate la cele mai înalte standarde, realizată cu tehnologie de vârf şi se regăseşte în gama de carburant de calitate. Rompetrol are peste 1100 de staţii de distribuţie a carburanţilor în 4 ţări şi sistem unic de plată la pompă.

Despre GMP +WEBSTYLER

În 2018, agențiile GMP Advertising și Webstyler au fuzionat, formând o singură agenție cu servicii integrate: GMP+WEBSTYLER, parte din GMP Group alături de GMP PR, Chapter 4 și Point Public Affairs. Cele două agenții au fost fondate în urmă cu 20 respectiv 18 ani, fiind unele dintre cele mai premiate agenții independente din România în festivaluri de creativitate și eficiență. GMP este singura agenție românească deținătoare a două trofee Agenția Independentă a Anului în Europa Centrală și de Est la Golden Drum. WEBSTYLER este cea mai premiată agenție de digital din România, atât la nivel local cât și internațional, fiind de șapte ori agenția anului la Internetics. Prima campanie integrată semnată GMP+WEBSTYLER este #TraiascaCapraVecinului, pentru PressOne, care a fost considerată Ideea anului de către ADC Romania. Portofoliul actual include clienți precum: Rompetrol, Ursus Breweries, Danone, Aptamil, Alka, Renault, Macromex,  PressOne  Medic Hub, Itsy Bitsy.

Newsletter