Mergi la conținutul principal

Știm ce am făcut vara aceasta la TIFF. Concept vizual semnat de Ogilvy România pentru IQOS, sursă de inspirație pentru cel mai cool mural din Cluj

București, august 2021 – Clujul încă este sub amprenta atmosferei senzaționale care caracterizează Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), cel mai mare festival de film internațional din România. TIFF este un fenomen cultural complex, iar anul acesta a prilejuit un happening inedit realizat de artistul Obie Platon, pornind de la un concept vizual semnat de Ogilvy Romania pentru IQOS.

Chiar dacă porțile TIFF s-au închis cu câteva zile în urmă, muralul realizat de Obie Platon poate fi în continuare admirat la Casa TIFF, un loc emblematic în care se reunesc cele mai interesante proiecte, dar și echipa, fanii festivalului și toți cei care au nevoie de un spațiu în care să se exprime prin artă.

MIRA Revizie Tehnică, conceptul vizual gândit de Ogilvy România a reprezentat sursa de inspirație pentru muralul creat de Obie Platon, parte din seria de picturi murale Art for Air, realizate cu vopselurile inovatoare Airlite.

„Semnalul de revizie tehnică Mira, emis de televiziuni înainte sau după încheierea emisiei propriu-zise, este un simbol pentru multe generații, un punct de legătură între diverse etape ale dezvoltării tehnologice și un simbol al tranziției de la alb-negru la culoare. O Mira colorată este un statement despre progres colectiv și inovație, așa cum sunt toate experiențele pe care le propune IQOS comunității sale.” – Adrian Diac, Creative Director Ogilvy România.

—-

Ogilvy Group, parte din rețeaua internațională Ogilvy, este o companie WPP, unul dintre cele mai mari grupuri de comunicare din lume (NASDAQ:WPPGY).

Pe piața locală, Ogilvy creează platforme de comunicare, experiențe și campanii personalizate pentru a răspunde celor mai specifice nevoi ale brandurilor. Ogilvy construiește branduri, le gestionează reputația și le sprijină ascensiunea printr-un storytelling creativ, susținut de date și tehnologie, având la bază  următoarele arii de expertiză: strategie de brand, advertising, customer engagement&commerce, PR & Influence și digital transformation.

Mai multe despre proiectele dezvoltate de Ogilvy România sunt disponibile aici

Newsletter