Un altfel de program Back to School Programul MediaStar Internship dezvoltat de GroupM

București, 16, 2019 – GroupM România, parte din Grupul Internațional WPP, derulează a patra ediție a programului de internship – MediaStar.  Sute de tineri fac parte din una dintre cele mai cool școli de format specialiști în media.

Cum construim cele mai puternice și mai creative echipe pentru clienții noștri?

Cum contribuim la ridicarea nivelului pieței de media din România?

Cum facem cu adevărat performanță?

Cum descoperim adevăratele talente de pe piață?

Acestea sunt doar câteva dintre întrebările pe care și le-au pus specialiștii în talent management din cadrul GroupM, după o analiză internă a cărei concluzie a fost că industria media este foarte nișată, iar specialiștii tot mai puțini.

Așa s-a născut, în vara anului 2016, programul MediaStar Internship, cu un obiectiv foarte clar: identificarea și atragerea talentelor de pe piață, din rândul tinerilor care sunt deschiși să descopere ce înseamnă cu adevărat să fii specialist în media. Unicitatea programului vine din faptul că acesta a fost adaptat și personalizat pentru a răspunde generației actuale și nevoilor sale.

“Adaptare. Aceasta este atitudinea corectă pe care trebuie să o avem noi, cei care suntem căutatori de talente. Vremea căutării de resurse umane a murit, astăzi căutăm talente, oameni care nu trebuie să răspundă unui prototip ideal și să bifeze anumite etape de interviu.  Indiferent despre ce generație vorbim, trebuie să considerăm, în primul rând, inovația în abordare și adaptarea reală la nevoile actuale ale celor pe care căutăm să îi atragem”,  spune Ana-Maria Bălan, Human Resources Director GroupM.

Programul MediaStar s-a perfecționat de la an la an, în urma interacțiunii cu sute de aplicanți, media anuală fiind de aproximatix 400. Unul dintre cele mai apreciate beneficii ale acestui program este accesul la resursele internaționale ale GroupM, care asigură o experiență de învătare complexă și unică.

În acest an, programul MediaStar s-a concentrat, în principal, asupra zonei de training și de induction, exersarea abilităților de prezentare și interacțiune, compentențe extrem de importante pentru un om de media. După încheierea sesiunilor de training, internii vor fi testați și, în funcție de rezultate, se va decide cine sunt aceia care vor continua programul de internship pentru încă 6 luni, timp în care vor avea ocazia să aprofundeze toate informațiile utile unui specialist media ‘full-option’. Până la acest moment, rata de retenție în cadrul GroupM se ridică la 34%.

 Cum se vede MediaStar Internship din perspectiva celor care au fost parte din acest program:

Ștefan Todea, student în anul III  

Până în momentul de față, experiența mea în WPP a fost una extrem de interesantă, încă din primele momente. Primul interviu, cel cu HR-ul, a fost cel mai bine structurat interviu la care am participat vreodată. Probele au fost foarte bine gândite, dar marele plus a fost că a fost un interviu de grup.

Al doilea interviu ne-a permis să ne cunoaștem, măcar puțin, cu oamenii cu care urma să lucrăm, ceea ce mie mi s-a părut foarte potrivit. A fost un moment de fericire maximă când am aflat că am fost acceptat în cadrul programului”.

Auraș Stancu, studentă în anul II  

„Încă de la primul interviu am fost plăcut surprinsă. Nu mâ gândeam că voi lucra într-o agenție de media și că îmi va plăcea atât de mult. Primele interviuri mi s-au părut foarte creative și simpatice. Deja m-am obișnuit aici, îmi place atmosfera, îmi plac colegii și, mai ales, tot ceea ce învăț”.

 Gabriel Iordache, absolvent  

„Încă de la primul interviu mi-am dat seama de amploarea proiectului și de oportunitățile pe care le-aș putea avea în companie. De asemenea, mi s-au părut foarte interesante modalitățile de testare și de interviu.

Ulterior, odată acceptat în program, am avut niște sentimente amestecate despre media pe zona de TV, dar după ce am învățat și am luat parte la toate training-urile, mi-am dat seama că îmi place foarte tare, mă provoacă, e o zonă complexă, unde poți învăța multe.

Despre GroupM

 GroupM este lider-ul global de management al investițiilor în media, care gestionează peste 113 miliarde USD, în investiții anuale de media, prin intermediul agențiilor Mindshare, MediaCom, Wavemaker, Essence, m/SIX și Xaxis. GroupM creează reale avantaje competitive pentru clienți, prin intermediul specialiștilor săi din întreaga lume, oferind informații valoroase despre tendințele de pe piață legate de consumatori și platforme de media, expertiză de trading, market-leading brand-safe media, soluții tehnologice, conținut și multe altele.

 Mai multe despre GroupM

www.groupm.com

@GroupMWorldwide on Twitter

https://www.linkedin.com/company/groupm