Mergi la conținutul principal

Vinurile românești sunt promovate de experții internaționali după un eveniment de la New York

31 ianuarie 2022. Vinurile românești au atras atenția experților internaționali, care le recomandă ca fiind printre cele mai bune vinuri ce pot fi încercate și degustate în 2022.

În urma unui eveniment inedit de degustare inițiat de Carrefour România și Marinela Ardelean, în parteneriat cu The Iconic Estate, la New York, experții au fost impresionați de calitatea celor 6 vinuri din programul Deschidem Vinul Românesc, realizate din 5 soiuri autohtone, dintre care unele cultivate exclusiv în România. Vinurile românești s-au remarcat prin gustul unic și au ajuns să fie apreciate și să ajungă printre preferințele și recomandările experților, în Forbes US.

 

 

„Vinurile au fost întotdeauna cele care m-au ajutat să descopăr noi locuri, tradiții și culturi, mai ales acum, când nu am mai călătorit din 2019. Nu mai încercasem vinuri din România înainte de evenimentul de la New York, dar am fost complet fascinată și impresionată de istoria bogată și de gustul unic al vinului românesc. Îmi doresc să împărtășesc experiența mea și să îmi inspir comunitatea să descopere vinurile producătorilor români. Astfel, le pregătesc o degustare de vinuri românești alături de Marinela Ardelean, critic internațional de vin. În plus, îmi doresc să descopăr mai multe din ceea ce are să ofere România în materie de vinuri și sper ca în curând să văd pe rafturile magazinelor din SUA vinuri românești”, a declarat Wanda Mann, expert internațional în vinuri și jurnalist, The Somm Journal.

Dacă la nivel internațional, recunoașterea calității vinului autentic românesc de către experții internaționali reprezintă primul pas în transformarea vinului autohton într-un brand de țară, la nivel național, tot mai mulți români apreciază și se bucură de vinurile românești oferite de retailer prin programul Deschidem Vinul Românesc. Vânzările înregistrate de Carrefour, pe întreg segmentul de vinuri românești, în ultimul an, arată o creștere medie de peste 160% în 2021față de 2020, iar segmentul de vinuri regionale din program are o creștere de 220%. Evoluția ascendentă vine ca urmare a investițiilor realizate de retailer  în promovarea vinurilor de la crame mici, regionale, ca parte a misiunii programului de a susține industria locală. La acestea se adaugă creșterea diversității vinurilor autohtone și a soiurilor din segmentul Exclusiv la Carrefour, care, la rândul său, a crescut cu peste 190% față de anul anterior.

 

 

Evenimentul inițiat de Carrefour la New York a avut ca scop promovarea vinului românesc ca valoare națională, cu ocazia Zilei Naționale, și a fost completat de o serie de mesaje publicitare care au pus în valoare raritatea vinurilor noastre pe piețele străine. Datorită reacțiilor pozitive în urma acțiunii inedite de la New York, crama The Iconic Estate a demarat procesul de listare pe piața americană a două vinuri din soiuri românești – Hyperion Fetească Neagră și Hyperion Fetească Neagră Rosé,precum și a spumantului făcut după metoda tradițională Rhein Extra.

 

„Cu peste 60% din producția anuală de vin vândută în străinătate, The Iconic Estate, parte a Alexandrion Group, cel mai mare producător și exportator de băuturi spirtoase și vinuri din România, susține, alături de Carrefour România, promovarea vinurilor românești premium, în întreaga lume. Astfel, acum ne aflăm în discuții pentru a lista pe piața din SUA două vinuri ale cramei The Iconic Estate – Hyperion Fetească Neagră și Hyperion Fetească Neagră Rosé, precum si a spumantului Rhein Extra, cea mai veche marcă de spumant românesc, produs fără întrerupere din 1892 și furnizor al Casei Regale din 1904.

Pentru noi, acesta este un pas important, și anume deschiderea spre o piață extinsă, matură, extrem de competitivă, care credem că se va bucura de calitatea excepțională pe care o are de oferit vinul autentic românesc”, a declarat Corneliu Vȋlsan, Chief Marketing Officer, Alexandrion Group.

 

 

Dintre vinurile românești degustate la New York, trei sunt disponibile Exclusiv la Carrefour: vinul spumant de la The Iconic Estate – Rhein Extra Magnifique Brut, Avincis Olt de Vie – Negru de Drăgășaniși Domeniile Averești – Busuioacă de Bohotin, iar celelalte trei fac parte din pilonul Premium al programului Deschidem Vinul Românesc: Hyperion Fetească Neagră și Hyperion Rosé ale producătorului The Iconic Estate și La Sapata – Băbească Neagră.

Deschidem Vinul Românesc este un program național pe termen lung, dezvoltat de Carrefour România, cu misiunea de a sprijini industria vinului românesc și de a pune România pe harta internațională a vinului. Experții în vin ai programului călătoresc în țară vizitând crame, de la cele mai cunoscute mărci, până la micile afaceri ale familiilor de producători locali, în căutare de noi vinuri pe care să le promoveze la nivel național. După ce aceștia degustă și selectează vinurile, consultanții programului sprijină vinificatorii în eforturile de branding, promovare și distribuție, pentru a pătrunde cu succes în retailul modern.

De la debutul din 2019, peste 200 de etichete s-au alăturat programului, unele noi în retail, unele vândute exclusiv în Carrefour la nivel național și unele premiate la concursuri internaționale de vinuri, precum International Wine Contest Bucharest, Concours Mondial de Bruxelles, International Wine Challenge sau Decanter World Wine Awards.

Pentru mai multe informații, vizitați: https://deschidemvinulromanesc.ro/newyork/

***

Despre Carrefour

Carrefour România oferă clienților săi un univers de posibilități de a face cumpărături în siguranță: direct în cele peste 360 de magazine din țară, unde, cu aplicația Carrefour și casele de marcat Self Service, sesiunea de shopping devine rapidă și ușoară sau prin serviciile de online shopping cu livrare acasă sau Click & Collect: www.carrefour.ro și platforma BRINGO, disponibilă gratuit în Google Play și App Store.

Carrefour susține comunitățile în care activează prin programe și inițiative naționale pe termen lung, cu impact pozitiv în societate, în ansamblul ei: Cooperativa Agricolă Vărăști, prima de acest gen fondată de retailer în România, Deschidem Vinul Românesc și Creștem România BIO, în cadrul căreia a introdus în premieră în România, eticheta „în conversie la bio”. În plus, Carrefour a susținut atât financiar, cât și prin transfer de expertiză, înființarea Fundației pentru Dezvoltarea Agriculturii, organism independent care își propune să contribuie la o schimbare sistemică a sectorului legumicol din România.

Ducând mai departe grija pentru comunitate și mediul înconjurător, Carrefour România derulează Punem Preț pe Plastic, un program de economie circulară adresat reducerii cantității de ambalaje din plastic și introducerii plasticului într-un circuit responsabil, prin reducere, refolosire și reciclare. De asemenea, compania a introdus pungile biodegradabile și compostabile alături de o gamă extinsă de produse biodegradabile, realizează programe de colectare selectivă și derulează inițiative de încurajare a bunelor obiceiuri. Acestor inițiative li se adaugă contribuția de peste un deceniu la Banca de Alimente – Crucea Roșie și suportul pentru multe alte programe prin care susține comunitățile vulnerabile și reduce risipa alimentară.

 

Newsletter