Mergi la conținutul principal

Ziua Publicității 2019 // Meet The Speakers | Magia din spatele Magicului cu MagicCAMP & Jazz

Pentru al V-lea an consecutiv, Ziua Publicității se întoarce cu perspective fresh din industrie și profesioniști gata să le discute pe 30 mai, la Cinema Elvire Popesco (Bd. Dacia, nr. 77).

Această ediție își propune să culeagă și să dea mai departe idei de succes, să înțeleagă modul în care s-au născut și s-au dezvoltat cele mai bune campanii, evenimente şi platforme media la care ne raportăm astăzi, oferind o viziune de culise.

Direct din spatele cortinei vin să vorbească reprezentanți ai câtorva dintre agențiile și companiile care au dat naștere unor campanii de succes, ce merită să fie deconstruite pentru a oferi o perspectivă de ansamblu asupra întregului proces deopotrivă strategic și creativ. Astfel, vor contura împreună o discuție amplă despre echipe și procese de lucru, așa cum le-au experimentat și parcurs în activitatea lor, ca în final să înțelegem un pic mai mult despre rețetele unei campanii reușite.

Una dintre aceste campanii este Magic Home, demers care s-a bucurat de o mobilizare uriașă.

Despre ea, ascultăm insight-uri de la Jazz Communication prin Andreea Ghenoiu (Creative Director), Alecsandra Roman (Head of Planning) și din partea Asociației MagicCAMP prin Melania Medeleanu (Fondator & Președinte) despre ceea ce ele numesc Magia din spatele Magicului. Acestea vor împărtăşi lucruri mai puțin cunoscute despre traseul campaniei: #împreunăpentrumagichome. De la o prezentare în PPT s-a ajuns la o campanie care a spart toate bulele și a adus românii împreună. În plus, va exista inclusiv o sesiune generoasă de Q&A cu oameni din prima linie a proiectului.

Campania a câștigat un leu de argint la Cannes şi Grand Effie în 2018.

Meet the speakers:

Andreea Ghenoiu – Creative Director | Jazz Communication

Andreea e copywriter de meserie și regizor de teatru și spectacole mari de diplomă. De aici și pasiunea pentru experiential, happening…activări dincolo de media clasică.

Andreea este membru al Art Directors’ Club Romania și în cei aproape 14 ani de carieră a lucrat pe campanii mari și mici pentru clienți precum: Nestle, Kraft, Orange, Vodafone, Avon, Greenpeace, OMV Petrom, P&G, Netflix. A jurizat în competiții internaționale, precum: D&AD Awards în Londra, Eurobest, ADC Awards Europe, New York Festivals. A fost admisă și a urmat masterclass-urile D&AD Impact Academy în New York.

Îi place la nebunie ce face, crede cu tărie că advertising-ul poate face lumea în care trăim una mai bună și are doi copii care sunt o sursă inepuizabilă de insight-uri și emoție.

Alecsandra Roman – Head of Planning | Jazz Communication

Activitatea sa în cadrul Jazz Communication este de a consolida firul strategic al agenției prin integrarea resurselor, cultivarea talentelor și canalizarea performaței către o misiune comună: aceea de a livra impact cu fiecare brief primit.

Melania Medeleanu – Fondator & Președinte | Asociația MagiCAMP

Melania a vorbit mereu cu oamenii, despre oameni. Mulți ani, de la televizor. Într-o zi, a început să le vorbească mai mult copiilor. Mai întâi, la Afterschool Clinceni. Apoi, după ce Vlad i-a povestit visul cu o tabără pentru copii cu afecțiuni grave, a știut că un asemenea vis se poate.

Altminteri, Melania este jurnalist, logoped, trainer pasionat de dicție și public speaking, media trainer, mamă…

Ziua Publicității:

Evenimentul va începe pe 30 mai de la ora 10.00 și va fi prezentat de Cristian Leonte (Pro TV).

Detalii despre eveniment aici: https://www.facebook.com/events/315497015810155/

Accesul este liber, cu înregistrare pe: https://ove.ro/ziua-publicitatii-2019-behind-the-scenes

***

„Ziua Publicității” este un eveniment prezentat de AQUA Carpatica, organizat cu sprijinul PRO TV şi Philip Morris International.

Parteneri: Domeniile Sâmburesti, Doncafé și KFC
Partener media special: RADIO GUERRILLA
Parteneri media: IQads, SMARK, Paginademedia.ro şi The Institute

Newsletter